La botez, cel mic e sărbătoritul zilei, însă e prea mic ca să și-o amintească. Aici e rostul filmului: peste ani, copilul vostru va putea vedea cum a fost ziua lui, cine l-a ținut în brațe și cine a venit pentru el.
Filmez botezuri în Iași din 2007. Am pregătit două pachete, unul pentru ceremonia din biserică și unul pentru toată ziua, cu pregătiri și petrecere. Mai jos vedeți ce cuprinde fiecare și cât costă. Pentru o ofertă pe ziua voastră sau o întrebare, scrieți-mi oricând (ne putem vedea și online).
Prețurile de pe pagină acoperă un botez organizat obișnuit. Cât stau și ce filmez depinde de cum ați gândit ziua: doar slujba, sau și pregătirile și petrecerea. Scrieți-mi cum arată planul vostru și vă dau o ofertă exactă.
Cu o cameră filmez botezuri în Iași, adică pachetele Ceremonie și Complet. Pentru DUO, cu al doilea operator, mă deplasez și în afara orașului: Vaslui, Botoșani, Suceava, Neamț, Bacău sau alte zone din Moldova, cu un cost de transport în funcție de distanță.
150 euro
Filmez integral ceremonia din biserică, de la intrare până la binecuvântarea finală. Dintr-o cameră 4K iese un film de aproximativ 30 de minute, montat ca să curgă firesc și să păstreze integral momentele slujbei.
filmare 50p (mișcare naturală)
cu un aparat de filmat 4k
1 videograf
pe toată durata ceremoniei
echipament necesar
(stabilizator, aparat de filmat pt backup, recorder audio extern, lavaliere)
montajul botezului (~30 minute)
livrare în format mp4 4K
400 euro
Sunt alături de voi toată ziua, în funcție de cum ați organizat evenimentul: pregătirile de acasă, sesiunea foto- video, ceremonia din biserică și petrecerea. Filmez totul cu o cameră 4K și montez un film de ~2 ore, construit ca o poveste, cu început, cuprins și încheiere și cu sub-montaje pe momentele importante. În plus primești un trailer de câteva minute (un film scurt și expresiv), ușor de trimis familiei și prietenilor.
filmare 50p (mișcare naturală)
cu o cameră video 4k
1 videograf
pe toată durata evenimentului
montajul evenimentului (~2 ore)
clip highlights (trailer ~3 minute)
livrare în format mp4 4K
Adaugi un al doilea operator la pachetul Complet și primești filmul întregii zile, filmat din două unghiuri. Mai multă acoperire, cadre mai variate, momente prinse simultan din locuri diferite: copilul în momentul botezului în cristelniță, reacțiile părinților, toate în același timp. Pentru familia care își dorește filmul botezului, cu avantajul celor două camere.
de la 900 euro
include opțiuni în plus la Pachetul Botez Complet
a doua cameră video 4k
+ 1 operator video
pe toată durata evenimentului
lumină externă (pentru efecte, unde e cazul)
disponibil și pentru evenimente în afara Iașului